Chocolate au lait desire

APARTMENT @ TELECENTRU, CHIȘINĂU. 2013

Un design generos, ultramodern și, cel mai la îndemână de observat, dar important de precizat, un design dedicat unui client foarte exigent. Chiar dacă pare greu de crezut, acest apartament nu se află în San Francisco, deși tapetul cu aspect de grilaj te-ar putea face să crezi asta, nici în Seul, luând în considerare suprafețele reflectante și texturile geometrice, în relief, ci în Chișinău, Republica Moldova.

Într-adevăr, vorbim despre un minimalism occidental, progresist, punctat cu sugestii sau așa numitele eye candies – în hol, de exemplu, la intrare, avem o bancă plușată, o băncuță cu aspect de cufăr parizian antebelic. Însă, mai interesant, acest minimalism se află în vecinătatea unui utilitarism spectaculos – și aici avem șemineul încastrat în mobila de perete, un element capabil să facă oricând concurență televizorului din living-room, apoi, aragazul și cuptorul exilate în balconul bucătăriei, decizie ce reprezintă soluția unei case mereu fresh, la fel ca biroul de lucru și al său spațiu verde surpriză, la rândul lor un izvor de creativitate răsărind direct de pe peretele opus al balconului în care ajungi chiar din camera de zi.

Cele două dormitoare – primul ciocolatiu, în ton cu apartamentul, pe post de dormitor matrimonial, iar celălalt, în nuanțe de alb și negru, mai sobru, posibil de păstrat drept cameră de oaspeți – continuă proiectul început în open-space-ul central, atingând toate posibilele nevoi ridicate de un dormitor, la care, din oficiu, se adaugă câte un artificiu de personalitate. Acestor odăi must have li se alătură și camera de baie, o bijuterie de inspirație intimă.
Interesantă este, în această ordine de idei, ultima cameră, care trimite la un refugiu cochet din Alpi. Odată îndeplinite toate exigențele unui apartament, designerii au văzut în această cameră un posibil refugiu mental, un spațiu în care, fără a fi nevoit să ieși din casă, te poți simți ca în vacanță.

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire

Chocolate au lait desire